helpless, motionless, careless

(blog fericit si autobiografic) triada binefacatoare a reanimarilor mele. peste blocuri si mari sunt oameni pentru care as fi vandut, la un moment dat, parcele de suflet sau pentru care as fi cumparat hectare intregi de sol selenar. dar in plimbarea de azi, printre peroanele garii din cluj, tigani inciorchinati in jurul cate unei sticle de plastic candva pline cu tarie, cersetori cu obrajii patati, nebune cu parul aranjat a la dior, colectia toamna-iarna 2004, intr-o postura voit si ironic interbelica (remake), mi-am dat seama cat de departe sunt aceste blocuri si mari. pe scaunele albastrii, plasticate, vorbind despre poeziile pe care (nu) le mai scriu si descifrandu-i unui batran tarat de un soi nesanatos de solitudine, cu apetenta pentru o locvacitate prost orientata, numarul vagonului in care trebuia sa se urce "la si 20?, incantati de peisajele post industriale dezolante, de birourile in care ai impresia ca ard becuri aiurea, ca intr-un viitor post-apocaliptic,  si geamurile tivite cu aproape inopinate frunze de filodendron parjolite (cu un intermezzo despre frunza de filodendron din bluming depigmentata in 666 si incercarea de exorcizare a spatiului aluia de catre niste wannabe yoghini hunedoreni, dar cine stie daca nu era un mit urban autohton),  band ciocolata calda de la automatul din sala de asteptare si bantuind alimentarele de la parterul hotelului pax de o stea dupa un anumit tip de pufuleti glazurati, sirenele fake barbie cu baterii, hologramele cu iisusi facand cu ochiul si lampi cu cinaceadetaina, proiectele incluzand excursii si cuceriri de teritorii "comune", strada horea, pe unde, cu 2 luni in urma,  goneam incarcata de bagaje de mana prea ingreunate de garantia dezmintita a unui ajutor pe care mizam, resemantizata, devenind "locul acela" , cu insulite de case frumoase, crutate de bombardamente si visate si revisate de mine, in toate ipostazele astea care nu prevestesc nimic, pentru ca ma multumesc sa-mi contureze un prezent "asa cum mi se cuvenea",  aruncatura de bat dintre gara mica si strada aia pe care tanjeam sa am motive sa mai merg (toamna cu luna din 2008) devenea o autostrada taind burta desertului nevada.

Trimiteți un comentariu