Inca o zi trista. Flori de zarzar…

Au trecut iata, deja, doi ani de la plecarea dincolo a lui Cezar Ivanescu, poate unul dintre ultimii nostri mari poeti. Unul dintre clasici. Doi ani de la o moarte grabita de un sir de blasfemii, de la o moarte suspecta… Doi ani de aproape totala tacere (cu exceptia blogosferei, aici, aici si aici) privind cele intimplate, doi ani de la inceputul altei previzibile uitari fiindca – nu-i asa? – ne pretuim poetii, valorile doar in simpozioane omagiale sau dindu-le numele cite unei strazi sau al cite unei alei de cimitir… O zi trista. Inca una. Zilele cind vorbim despre poeti, oricare ar fi ele, ar trebui sa fie unele de bucurie. Privind spre obiceiurile noastre imi dau seama ca nu este asa, ca nu poate fi asa… Sau sa fie de vina cenusia asta de primavara care, mi-a risipit deja florile zarzarilor in ploi? Cenusie, si ca un facut, neapartinindu-mi, asemeni si iernii trecute care nu a fost iarna si nu a fost a mea… Cezar Ivanescu Rosarium (?) !stau in pamantul sterp fara noroc, cadavrul mi-l ingrop si mi-l dezgrop gropar al vietii mele fara viata traita-n scarba, in dezgust si greata, platit cu Timpul care ma omoara dator vandut celui ce ma plateste din groaza mea nu pot iesi afara cum Soarele arzand se osandeste! Servus, Blogolume! Onu isi aminteste de cei sapte ani de-acasa care sint ai… mamei. Si de spaimele parintelui… stiute. La… Mesterul Manole regasesc verdele crud, cel intirziat inca pe aici… La Adi gasesc, tirziu, o fotografie. Ma gindesc ca multe… sedii centrale vor arata la fel, nu peste multa vreme… Presimtire. ;) Ticke vorbeste despre o… gasca ;) Consimt! P.S. - Vladimir Visotki pentru o anume… furie. Il ascult tot mai des.