Nu toți medicii dentiști aparțin aceleași specializări, stomatologia fiind o știință care este împărțită în mai multe ramuri. Conform Nomenclatorului de specialități medicale, medico-dentare și farmaceutice, aprobat de Ordinul 1509/2008, acestea sunt:
●
Chirurgia dento-alveolară - face referire la
manoperele chirurgicale necesare atunci când se intervine asupra cavității
bucale pentru a efectua extracții, adiții osoase, ridicări de membrană
sinusală, implanturi și multe alte proceduri de acest fel. Ca lucrările din
cadrul acestei specializări să iasă foarte bine și să aibă un aspect cât mai
plăcut este nevoie de un specialist.
●
Ortodonție și ortopedie dento-facială -
cuprinde procedurile necesare tratării anomaliilor scheletale de la nivelul
cavității bucale. Cea mai frecventă procedură în cadrul acestei specializări
este cea care se ocupă de pacienții care au nevoie de aparate dentare și de
alte intervenții care restabilesc estetica dento-facială în cazul unor
afecțiuni precum prognatismul mandibular, zâmbetul gingival etc.
●
Endodonție - în cadrul acestei specializări
sunt tratate canalele radiculare, mai exact spațiile în care se găsesc nervii
dentari. Mulți medici stomatologi generaliști au pregătire și în acest domeniu,
deoarece frecvent în cabinete vin pacienți cu dureri cauzate de agresiunea
pulperi dentare. Aparatul cel mai performant folosit în procedurile endodontice
este microscopul dentar.
●
Parodontologie - în cadrul acestei ramuri,
doctorii se ocupă în mod special de ceea ce ține de bolile apărute la nivelul
țesuturilor moi. Multe din afecțiunile acestora pot duce la pierderea dinților
(gingivita, boala parodontală), motiv pentru care este important ca pacientul
să vină la timp la consultație.
●
Pedofonție - specializarea aceasta se ocupă de
tratarea afecțiunilor dentare prezente la copii - prevenirea și tratarea
cariilor, demineralizarea dinților, carențe în ceea ce privește igiena dentară
etc. De obicei, medicii dedodonți cunosc tot felul de tehnici pentru a-i ajuta
pe cei mici să fie mai receptivi la tot ce se întâmplă și au și cabinetele
amenajate în așa fel încât să fie atractive pentru ei.
●
Protetică dentară - numele acestei
specializări este destul de sugestiv. Medicii proteticieni se ocupă de
restabilitea danturii sau de restaurarea protetică a dinților naturali.
Totodată, ei sunt potriviți pentru a realiza coroane dentare, punți, proteze,
dar sunt solicitați frecvent și când vine vorba de implanturi dentare sau
chirurgie orală.
●
Chirurgie stomatologică și maxilo-facială -
medicii din cadrul acestei ramuri se ocupă de ceea ce înseamnă intervențiile
chirurgicale de la nivelul cavității bucale în cazul în care au avut loc
traumatisme maxilo-mandibulare sau la nivelul părților moi ale cavității
bucale, tratarea afectiunilor glandelor salivare, a tumorilor, diformităților,
malformațiilor etc.
●
Stomatologie generală - specializarea aceasta
se ocupă de diagnosticul, prevenirea și tratarea afecțiunilor dentare. Mulți
dintre medicii stomatologi generaliști au tot felul de cursuri de aprofundare
pe diverse alte ramuri, pentru a interveni într-un mod cât mai profesionist și
pentru a le oferi pacienților cele mai bune soluții.
Indiferent de specializarea pe care o are
un medic, tot ceea ce face trebuie să se desfășoare într-un cabinet echipat în
mod corespunzător cu toate cele necesare, de la un banal clește
crampon, până la aparatura laser de ultimă generație.
0 Comentarii