Partidul german Alternativa pentru Germania (AfD, extremă dreapta) - care se află în plină ascensiune în sondaje şi creditat pe locul doi la nivel naţional, în faţa Partidului Social Democrat (SPD) al lui Olaf Scholz - vrea să organizeze un referendum privind o ieşire a Germaniei din Uniunea Europeană (Dexit), în cazul în care ajunge la putere, anunţă o copreşedintă, Alice Weidel, într-un interviu publicat luni de Financial Times (FT), relatează AFP.
ziare whitecs
Sent via IFTTT
0 Comentarii